poem

 

090320144335trecutului

nu-i mai plângem căci
soarele ne usucă
lacrimile viitorului în cercuri adânci cu miros de apus

culori dulci-uşor-acrişoare-metal ne sunt pictate pe piele de
clipirile amintiri-dragoni-ceaţa

prezentului
îi dedicăm ultimul dans-vers al iernii

fiecare rămas-bun este cântat de luna plină
în fiecare ceaşcă de cafea nedormită

cu pleopele atârnând peste 2, 3 galaxii
pământul refuză o întoarcere pe loc

în palma mea

……….

poem and photo(c) daniela voicu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: