Arhivă pentru Iulie, 2012

Un gand

Posted in Uncategorized on Iulie 30, 2012 by Daniela Voicu

Un gand

 

dezbraca cerul

gandul timpului ancorat

in cuvinte de iubire

idile

 

pe talpile lui 

urmele au aripi de vers

 

fiecare pas e ca un vals

poarta suflete in constelatii

noi

 

de ce ai inchis timpul 

intr-o clepsidra

lasandu-l sa se zbata ca o fiara

prinsa de vanatori flamanzi

 

si sa priveasca prin geamul 

galben, prafuit si afumat de havane

iubirea?

 

Image

Anunțuri

plan of seduction

Posted in Uncategorized on Iulie 30, 2012 by Daniela Voicu

PLAN FOR SEDUCTION

Daniela Voicu

every grain of sand
has a plan for seduction
for the footprints
of your perfect skin
with every touch of the skin
your body struggles in circles of light
rising up to the heaven of my soul
between earth and sky, not any free space,
senses taste of vanilla and white chocolate
all sand sticks to my pores
building pearl castles…
every drop of water on your skin
turns on harps, which runs hunted deer
by white wolves
your hands descend
from my face to all of my body
carving love
allowing all wolves to devour
my eyes, my lips and my breasts…

Image

haiku

Posted in Uncategorized on Iulie 24, 2012 by Daniela Voicu

haiku 1.

 

naste tacerea

lumea dincolo de ea

diminetile

DV

 

 

haiku 2.

 

exist langa cer

se bate miezul noptii

dumnezeu doarme

DV

 

 

haiku3

 

intreb mirarea

unde danseaza gandul

plecaciuni si vis

DV

 

 

haiku4

 

ingandurata 

mana ta duce in pumn

batranetile

DV

 

 

5

respir tei si cer

cafeaua frige amar

sarut versul tau

 

6. abuz lumina

 orbind senila viata

se intampla iar

 

7. tango dezbracat

imbraca pielea senin

se lumineaza

 

‎8.mananca inimi

urla haitele de lupi

talpilor urme

 

 

9.amanta doarme

se crede timpul iubit 

tineretea ta

 

Image

Your indifference

Posted in Uncategorized on Iulie 18, 2012 by Daniela Voicu

YOUR INDIFFERENCE

Daniela Voicu

today,
all seasons have passed by me
like a supersonic wave,
a deafening roar, untamed,
when your indifference touched my skin…
every pore looking
still silent

this look
containing the Ocean, waves, seagulls and all

(fly my nude eyelashes kissing your dreams)

I am the hourglass
that time returns to on all sides (prematurely)

as feelings—wet sand—to pass by destiny
with mad seconds
killed
by you

all transparent
time claps their hands and feet
the exact hour
like a military leader
ready to attack
you do not know the seasons, the time
and my skin

To not lose myself

Posted in poetry on Iulie 12, 2012 by Daniela Voicu

You can break out of me
time strips
to throw me to the sky,
to be immortal in your hands …
to not lose myself
to be a constellation,
and always looking my self young
with each sunset when we are love …

to let gods to play for me
with harps of heaven
and their hands to caress
all that is missing

to gather the groan dissolution
in a bunch of dew
when you go,
to can make destiny rain
and the tear heaven
over all that is love …

raining … raining over arids
to smell of a wet soul …
at sunrise or to the sunset

I might fly as high
in love with you
in ether

and nobody is sad …
We have ourselves

haiku

Posted in Uncategorized with tags on Iulie 8, 2012 by Daniela Voicu

TIME

time naked dream blue
the GOD voice sing last second
me evolution

daniela voicu

Tacere – fragment in lucru

Posted in prose on Iulie 3, 2012 by Daniela Voicu

 

TĂCERE

Daniela Voicu

 

 

“Ar fi trebuit să spui tot ce simţi … nu, nu trebuie să mă minţi! Spune ceea ce trebuie, hai curaj, aştept asta de când m-am născut! (a trecut ceva vreme huh?!…) sau pretinde mai bine că nu mă cunoşti, că nu m-ai cunoscut nicicând… ar fi mai bine, zic eu!

Hai, nu iţi mai ţine mâna sub bărbie, pretinzând că eşti nevinovat! Suntem toţi vinovaţi, toţi: şi eu, şi tu… că nu ştim să rostim cuvinte simple… ne fâstâcim şi învălmaşim într-o aglomeraţie  şi  un haos de idei stupide, uitând să simţim, să fim noi, să iubim…

Acum nu are rost, nu mai vorbi… tot plâng şi voi  plânge… mă plâng pe mine,  pe morţii şi răniţii din mine!… acolo, în mine, s-au dus lupte grele şi doare …

Nu mă privi aşa! hai curaj, vorbeşte-mi că tu ştii să spui cele mai bune cuvinte de dragoste! Hai curaj! Acum de ce taci! Trebuia să taci de la început, să fi fost mut, să nu îmi spui nimic!”

El s-a ridicat uşor de pe scaunul masiv de lemn abanos, privind-o în ochi, mult… S-a întors spreuşăşi a plecat fără a mai spune nimic, niciun cuvânt, doar paşii sai grăbiţi se mai auzeau ca un ecou în camera goală… Cu o voce fără putere, ea a strigat:” Stai!…” căzând în genunchi.  Ştia că el va pleca oricum. Voia  doar să-l facă să înţeleagă un lucru: că-l iubeşte mult.

Noaptea adusese cu ea  tot acest haos şi nelinişti. Ploaia începuse uşor, iar frunzele cădeau anunţând o toamnă destul de lungă. Era frig. Îi îngheţase tot corpul, iar genunchii nu şi-i mai simţea,erau parcă transparenţi  şi nu se putea mişca.S-a ridicat greu de la podea, ştergându-şi lacrimile şi oftând adânc. Trăia într-o lume ciudată, pe care nu o mai întelegea. Îi era dificil să înţeleagă oamenii care sunt străini şi reci prin tot ceea ce fac.

S-a apropiat de pânză şi a început să picteze… (poate culorile o salvau din acest moment de slăbiciune) câteva ore bune…  apoi somnul a doborât-o.

Ora 6:30 luni 14 octombrie 2008  se aude un zgomot ciudat înuşă.

-Deschide! Poliţia! Deschide!…

-Imediat! deschide uşaşi vede doi uriaşi.

-Andre şi Robert de la Crimă organizată, spune Andre. Domnişoară, avem câteva chestiuni de clarificat.

-Spuneţi, vă rog! uitându-se  foarte mirată şi palidă.

-Schimbaţi-vă şi haideţi cu noi la secţie.

Adapurta un chimono alb destul de decoltat, era foarte senzuala când se trezea dimineața…

-…într-un moment. La naiba, ce au aştia cu mine, despre ce este vorba?! se întreba singură, dar fără  a avea vreun răspuns concret.

Ar trebui să fiţi direcţi, domnilor. Despre ce este vorba? Nu am omorât pe nimeni din câte ştiu şi din ceea ce imi amintesc. (Doamne ce dobitoci!…)

-Domnisoară, nu mai fiţi aşa de revoltată, zice Robert. O să aveţi parte de o mare surpriză.

-Pe dracu, surpriză… la ora asta matinală.

Au coborât toți trei,Adaîmpreună cu cei doi polițiști, și s- au indreptat către un autoturism, dar nu de politie.

După un timp de mers cu acest autoturism, de culoare închisă, ceea ce era cam ciudat, iar  ei păreau a fi  mafioţi, au ajuns într-un cartier mărginaş al Romei.  Au oprit.

-Coboară!spune Andre.

-Poftim? cred că glumeşti!țipă Ada.

-Hai că nu avem timp…domnisoară!

Andre o apucă de mână aprope să i-o rupă trăgând-o afara din maşină. Un domn ciudat aştepta la capătul drumului pietruit, pe o alee dintr-un parc pe careAdanu îl cunoștea. Tânăr, cam de varsta Adei, era destul de înalt, parul  blond prins într- o coada la spate, fața albă, purta un costum negru si deasupra o haina lunga de stofa tot neagra. Pantofii foarte bine lustruiti, un ceas de aur si un parfum puternic dulce.

Ada s-a indreptat spre el cu teama.

-O să-ţi spun mai târziu cine sunt. Acum să mergem, luand-o de braţ. Uite… au trecut nişte ani şi … trebuia să te întâlnesc. Povestea este lungă, dar am să mă limitez la esenţial acum. Văd că eşti speriată, nu trebuie să fii, privind-o adânc în ochi, a prins-o de umeri.

Te cunosc de foarte mult timp. Te-am urmărit chiar. Eşti femeia perfectă pentru ceea ce avem de făcut noi acum.Trebuie sa ne ajuti.

-Dar…, spune ea.

-Ascultă, nu avem timp. Trebuie să mă urmăreşti cu atenţie şi să fii de acord  propunerilor mele.

-Un moment! Aici ceva nu se potriveşte, ce caut eu în povestea asta, despre care zici tu? Eu nu am treabă domnule  cu poliţia, miliţia, armata sau ce sunteţi voi.Cred ca este o mare confuzie la mijloc și apoi habar nu am cine sunteți voi, întorcandu-i spatele și pornind pe alee.

-Numele meu …nu este important, important este ceea ce  vom realiza împreună, margand in spatele ei. Dorim să lucrezi pentru noi. Să ne ajuţi.

-Vai de mine! râzând, Oi fi vreun agent secret şi eu nu ştiu. Mă laşi! Stand cu spatele si cu mainile in solduri.

-Ascultă …trecand in fata ei.  De foarte mult timp urmărim un tip care se numeşte Teo şi…

Atunci ea a îngheţat,  a simţit cum nu mai are aer, cum cerul se roteşte … și a căzut fulgerată la pământ.

-Hei , păpuşa, trezirea! trezirea!

-Tâmpiţilor, îmi învineţiţi faţa!

-Uşor, seniorita, doar ce ai leşinat! spune ironic Robert.

-De ce nu mă lăsaţi în pace!?…spune ea punându-şi mâinile pe cap.

-Andre! Robert! Duceti-o pe Ada acasă. Este important ca ea să se odihnească, să fie  lucidă şi capabilă să înteleagă viitorul. Ada, ai încredere în mine, totul va fi bine. Îţi promit! A spus domnul  blond imbracat ca un spion, sau mai degraba ca un mafiot.

Trecuseră câteva ore bune pâna când Ada a ajuns acasă, însoţită de cei doi poliţişti.A intrat in apartament  si a inceput sa mearga dintr/o parte in alta a încăperii vorbind singura:

-Ah, Teo, numai tu m-ai împins în acest haos. Ce viitor? Auzi tu…. viitor, abia ca am prezent iar ciudatul acela îmi vorbeşte despre viitor! Nenorociţii mi-au stricat ziua, nu am timp să termin lucrarea pentru expozitie…

 

Epuizată, chiar şi de propria-i existenţă, privi  pânza… mult oranj, mult albastru… prea multă neîncredere in tot ceea ce o inconjura, iar visele ei  ,,de bine,, destramandu-se   odată cu această dimineaţă  plina de actiune. Cum îi va spune lui Teo ce gânduri au acei oameni? Cum?! Și nici macar nu cunoaste tot planul. Se uită la ceasul din perete… era deja ora 11 dimineata. Se gândea ca ar putea sa bea o cafea.

Cineva bate la uşă:

-Sunt  Teo, te rog deschide…

El intră cam grăbit, vrând să-si ceară scuze pentru noaptea trecută, dar ea spune privindu-l în ochi:

-Uite, în legatură cu…punandu-si aratatorul drept  in gura  ca si cand voia sa isi roada o unghie.

-Ada, ceea ce vreau să lămurim este că, trebuie să ne iertăm reciproc. Eu sunt aşa cum sunt: nebun! nebun după tine. Tu eşti nebună că nu înţelegi, că avem atât de multe lucruri în comun: arta şi îngerii, scrisul şi nebunia…

Atunci ea a surâs, şi s-a lăsat îmbrăţişată…

-Te iubesc, Ada…te iubesc mult…

– Cafea?…Am de lucru, nu am timp acum de lucruri dulci, spune ea împingându-l cu braţele.

-Ada, când ai avut timp pentru mine? Când ai avut timp pentru tine? Nu vezi că te omori muncind iar ceilalţi îţi rămân doar datori?… Atunci plec, am ceva de terminat pentru ziar. Pe la şapte diseara, te sun, poate ai plăcerea de a ieşi cu mine  la  teatru. Ştiu că îţi lipsesc aceste plimbări sub clar de lună.

 

Ea nu a răspuns, ca şi când el deja ar fi ştiut răspunsul ei prin tăcere.

Era aproape de înserare, nici măcar nu îşi imaginase cum poate să  treacă timpul pe lângă ea. Toata ziua  pictase si ii reveneau in memorie,ca  si un film, tot  ce se intamplase de dimineata…. Era dezamăgită de ceea ce îi oferea viaţa în ultimul timp. Simţea că este tânără şi o pradă mult râvnită şi se săturase să aştepte fericirea. Teo pentru ea era un bărbat frumos, înalt, cu buze şi  ochi de care nu te puteai dezlipi. Bărbatul care se putea defini doar printr-un cuvănt:,, minunat”. Un om de cultură,  căruia Dumnezeu  i-a dat multe calităţi. El era unicul care reuşise să-i  îndulcească un pic  clipele, domnişoarei reci la prima vedere, iar la a doua deja topită de sentimente.

 

Ada se apropie de pânză luându-şi ustensilele  spunând:,,Am să  termin eu această lucrare?… simt că nu mai pot… că nu mai am putere…

A amestecat culorile, si cu mainile a inceput sa intinda culorile. Se murdarise din cap pana in picioare de vopsele.

 

Culori, tăcere,  întrebări, o viaţă  normală, dar care avea să devină mult mai complicată. Orele s-au scurs foarte repede de parcă timpul era îndesat într-o clepsidră de cinci centimetri. O linişte roz   invadase aerul din cameră. Parfum de frunze tomnatice venea pe geamul larg deschis de unde se vedea  un oraş italian cu o istorie remarcabilă.

 

Deschide laptopul si citeste:

Conform legendei,” Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus şi Remus pe 21 aprilie735 î.Hr., şi dovezile arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la aşezări pastorale pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, şi care au stat la baza noului oraş în sec VIII î.Hr. Oraşul avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o succesiune de şapte regi, conform tradiţiei), a Republicii Romane (din 509 î.Hr. – 27 î.Hr., guvernată de Senat, şi în final a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un împărat); aceste succese au depins de cuceririle militare, de dominaţia economică, precum şi de asimilarea selectivă a civilizaţiilor învecinate, în mod notabil etruscii şi vechii greci. În anul 64 în timpul domniei lui Nero o mare parte a oraşului a fost mistuită de incendiu. Oraşul a fost reconstruit în timpul Flavilor mai ales în timpul împăraţilor Traian, Adrian şi Caracalla.

De la fondarea Romei în 753 î.Hr., oraşul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deşi a pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de celţi (unul dintre cele trei triburi principale ale galilor), şi apoi recuperată de romani în acelaşi an.

Conform legendei, galii s-au oferit să returneze Roma populaţiei sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au refuzat, preferând să-şi recapete oraşul luptând mai degrabă decât să recunoască o înfrângere.

Dominaţia romană s-a extins asupra majorităţii Europei şi malurilor Mării Mediterane, în timp ce populaţia ei depăşea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai mare, mai bogat şi mai important din punct de vedere politic oraş al lumii occidentale, şi a rămas astfel şi când a început declinul imperiului şi împărţirea sa în două, chiar dacă până la urmă şi-a pierdut statutul de capitală în detrimentul oraşului Milano şi apoi Ravena, şi a fost depăşită ca prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.” ( sursa google)

Ada zice : ,,Ce bine ca poti citi online, asa ma informez si eu!” si inchide  laptopul.

 

Un scârţâit de roţi, a oprit starea de bine în care reuşise să intre Ada…cu miresme  şi culori de toamnă…Paşi grăbiţi şi apăsaţi, urcau treptele imobilului…Teo a deschis usa apartamentului si :

– Adaaa!!!!! Haide repede!…. acum!….

– Doamne, Teo ce se întâmplă? Teo !

El a apucat-o de mâna, ca şi când nu voia să o mai scape niciodata, dându-i un sărut în fugă.

– SSSttt, taci! …hai repede! punandu-i mana la gura. Nu am timp  acum de explicaţii…

-Dar sunteţi toţi nebuni în lumea asta?! spuse ea  uitandu-se la Teo mirată…

S-au urcat într-un  audi roșu ….şi fuga… cu o viteză greu de descris. Teo parcă zbura,  parcă voia să iasă din această dimensiune…departe…departe…. Ea…a ramas mută, nemaiputând spune niciun cuvânt. Era ca şi cum se născuse mută  şi nu ştia să lege nici măcar doua cuvinte, ca şi când liniştea şi tăcerea erau lucruri fireşti pentru ea.

-Teo, trebuie să vorbim….

– Nu acum. Avem timp o viaţă întreagă….eu sunt rabdător, şi schiţă un zâmbet cu toţi dinţii.

A oprit brusc în faţa teatrului.

-Doamne fereşte ! Am văzut nebuni  în lume, dar cred că tu ai inventat nebunia! M-ai adus la teatru …..în acest hal, ca şi când te urmarea o întreagă poliţie?!!!

-Ada, iartă-mă!…ştiam că este singura cale de a te scoate din  lumea ta. Atâta pictură o să iţi afecteze creierul, Ada! şi o luă în braţe…Iarta-mă, sunt un tâmpit! nu am vrut să te sperii. Iartă-mă!si o sărută pe frunte.

– Ziarul cred că ţi-a afectat  ţie creierul, mai mult decât pictura mie! da, da… Acum hai în sală, ce să mai spun…..sper să nu mă recunoască prea multă lume…spuse ea ştergându-şi lacrimile…

– Bună seara… spune un domn către Teo…

Lume aleasă, doar ea era  într-o ţinută nonconformistă, în salopeta bleu in care mereu lucra la picturile sale, insa plina de vopsea….

– Ada, trebuie să rezolv ceva 10 minute. Vin imediat cum termin! (facându-i cu ochiul).

– Aşa ne-a fost vorba, aşa? spune ea cu mâna dreaptă gesticulând.

-Te rog să scrii în acest jurnal şi să faci niște fotografii, să surprinzi ceea ce este mai important din această seară, până când mă întorc!Mă ajuți, nu?!

-Iar eşti pentru ziar? De ce Teo? ai spus că ai timp pentru mine?

Teo a plecat in graba facandu-i semn cu mana sa taca.

A inaintat în sala de teatru, şi s-a aşezat undeva unde era întuneric, ca nu care cumva să o vadă cineva cunoscut. Găsise cateva locuri libere. ,,Divina comedie”… ,,viaţa asta e o glumă”, gândindu-se că acum ar fi fost în faţa pânzei, şi nu singură într-o sală de teatru. A apucat să facă o serie de fotografii interesante  şi să noteze câte ceva despre eveniment. Vrând să mai facă câteva fotografii, cineva i-a acoperit  cu mâna aparatul foto.

-Domnule, daţi-vă, vă rog, din faţa camerei…

-Nu mă recunoşti?

-De ce ar trebui să vă recunosc?

Bărbatul înalt,  nu prea spătos, cu o faţă angelică, părul blond strâns într-o coadă la spate şi-a luminat faţa cu o brichetă, de unde au răsărit nişte ochi de motan albaştri….

-Oh, nu!…Iar tu!…

-Daniel, Daniel Palombi mă numesc. Și a întins mâna politicos, sarutand-o pe a Adei.

-Daniel, am avut o zi grea, de  când ai trimis pe Andre şi Robert după mine. Te rog să fii clar şi concis.  Se pare ca marţea şi mai ales dacă este și  13, îmi merge prost…m-a mai lăsat şi singură Teo, ori este mâna ta şi aici?

– Ada,  să mergem într-un loc mai liniştit, ca să îţi pot da detaliile şi explicaţiile binemeritate. Ieşind din sală s-au îndreptat către o bancă de lemn roșu în parcul din faţa teatrului, sub castanii aproape goi, calcand pe multitudinea de culori de frunze.

Acum câţiva ani, Teo a lucrat la un caz important.  Cei implicaţi în  acele evenimente, adică trafic de droguri, au hotarât să-l mituiască pe Teo, ca să  renunţe să mai publice articolul respectiv. Ba chiar, i-au  cerul ajutorul.

– Mi se pare absurd…ceea ce îmi spui tu acum. Şi mai mult decât atât, de ce  te-aş crede pe cuvânt. Pentru mine, eşti doar un necunoscut, care încearcă să mă vrăjească.

 

-Ada, Ada…nu mai folosi cuvinte atât de mari…

-Relaţia mea cu Teo este strict prietenească. Că îmi spune el că mă iubeşte, mă iubeşte platonic. Există mai mult o relaţie de respect reciproc, decat una de dragoste. Pe Teo  îl cunosc de la prima mea expoziţie, când eu aveam 25  de ani… acum cinci ani, iar el 40. A scris despre mine, ştii că s-a ocupat  de promovarea culturii şi încă o mai face când are timp.  Dacă acum 5 ani  ar fi existat această posibilitate ca noi doi să avem o relaţie profundă, acum nu mai există. Nu-l mai recunosc…  Are viziuni  ciudate despre viaţa, iar preocuparile lui intelectuale, l-au facut să nu vadă în mine o posibilă iubită. Şi atunci eu am renunţat la ideea de a fi mai mult decât ceea ce sunt  cu el acum. Teo este mult prea sensibil …

-Sensibil?!  spune Daniel. Cred că ai cunoscut vreo clonă….

-Mie nu mi-a trebuit mult ca să-l definesc, ca să-i descopăr sensurile, nu pot spune că nu-l iubesc, ar fi  un fals. Dar tot timpul Teo a fost urmărit de ideea că eu sunt doar

,,o copilă ”. Nu a văzut  în mine o femeie adevărată. Cu toate că nu mi-a lipsit nimic în

a-i arăta că sunt o femeie.

-Ei bine, nu fi tristă acum. Totul va fi bine, bătând-o prieteneşte pe umăr. Voi locuiţi împreună?

-Nu…nu s-a întâmplat asta. Am păstrat mereu distanţa regulamentară şi cu bunsimţ. A rămas de cateva ori la mine, dar acest lucru nu a însemnat nimic pentru niciunul dintre noi.

 

– Acest lucru voiam să ştiu. Dacă ai putea să  mergi mai departe în relaţie.

-Daniel, sincer, nu te înţeleg, vorbim despre lucruri intime aici, acum?

-Păi, dacă el nu are încredere în tine profundă… noi nu putem rezolva nimic. Crede-mă  pe cuvânt.

– ….înţeleg.

– Vine Teo, fug … să nu ma vadă cu tine!zice Daniel.

 

Teo  venea spre ea cu un zâmbet greu de descris. Părea fericit. Se întâlnise cu un om de afaceri arab,Salem, despre care voia să scrie o serie de articole,care spre surprindrea lui, a fost de acord să-i  ofere toate informațiile  în Dubai.

 

-Iubita ce faci tu afară singură  în parc? Este ora 9 și cred  că e timpul să ne vedem de ale noastre. Și… te și plouă.

 

– Ce grijuliu ești! Uite că  am avut nevoie de linişte, ca să-mi pun în ordine ideile. Şi a mai trecut o seară în care tu mă minţi, că vei petrece timpul cu mine, spune ea supărată. Știi că îmi place ploaia… ne mai spală din păcate.

 

– Ada…nu fi  aşa ,,nebunela”! zâmbind şi îmbrăţişând-o. Am o mare surpriză pentru tine. Dar mai întâi să-mi spui la ce ai cugetat.

 

-Văd că râzi, îţi chiar arde de glume…ei bine mie… NU! mă simt cum mă simt…tu îmi provoci aceste simţăminte… Ei bine….îmi simt sufletul curat şi  împlinit pentru că am dat definiţii lucrurilor, care erau nedefinite în mine. Eşti nebun şi frumos! Îmbrățișându-l.

 

– Socrates era renumit prin urâţenia lui, spune el zâmbind….

 

– Frumuseţea vine din interior şi te face să străluceşti. Şi dacă această perfecţiune vine din interior, şi ne împăcăm cu noi înşine, şi  dacă ne recunoaştem defectele şi greşelile, atunci  se poate urma mai uşor acest drum  spre transformarea suprema a sufletului. Teo, fericirea este o  stare de bine necesară …care există în noi, dar nu o putem materializa tot timpul  şi atunci, eu am găsit această fericire în mine, care a ieşit la suprafaţă.

 

-Mi-ai pus gând rău?  aproape leşinând de râs…

 

-Doamne, poţi fi serios vreodată în viaţa asta? Da, Teo! E cazul să te gândeşti şi tu la ceea ce  simţi, să faci o listă în care să treci calităţile  şi defectele   pe care le ai. Am să fac la fel, să vedem care e mai bun dintre doi artiști, că doar ești un artist în ale jurnalismului.

-Vai, ce supărăcioasă eşti! Hai, vino la mine! strângând-o tare la piept … Să mergem acasă…

-Teo mă simt lipsită de putere…nu a fost chiar ziua mea buna azi.

-Vrei să mergem să mâncăm ceva? Sau mai bine prepar eu ceva bun pentru tine, facand cu ochiul.

-….. de când ești şi bucătar? Mă uimeşti!

– …păi lipsa unei femei în viaţa mea,  m-a determinat să fac lucruri la care nu mă asteptam să se întâmple… cum ar fi să am grijă singur de viaţa mea.

-Păi, da, o copilă nu este bună pentru un matur ca tine!…

-Ada… nu eşti chiar copilă… la felul cum arăţi și gândești, eu mă refeream strict la diferenţa de vârstă. Vezi te superi repede, ce mă fac eu cu tine ,,copilă”? Mi-ai sucit minţile şi răscolit sentimentele, nebuno! Să mergem acasă. La mine sau la tine? spune cu același sarcasm.

 

S-au  urcat în mașină fără a vorbi până la destinație. Au ajuns la vila lui Teo. El reușise să cumpere această vilă într-un cartier luxos din Roma. Mulți ani a stat cu chirie în diferite garsoniere, sărăcăcioase, neinteresându-l așa de mult sa aibe o locuinta a lui, mai ales ca el a fost mereu pe drumuri, la datorie in cautare de subiecte  pentru ziar.

Ada si a aruncat caietul de notite si camera foto pe un fotoliu, iar ea s.a trantit pe canapeaua de piele alba moale din living, Teo avand o manie pentru alb si negru. Ceea ce ii placea ei, era sa admire orhideele care erau peste tot in casa. Carti peste tot, mai ales filosofie, cert ca Teo e un filosof convins. Cainele lui Teo s-a asezat la picioarele ei, lingându-i mainile, apoi fața.

-Salut Giovani!spuse ea labradorului negru. Ai fost baiat cuminte sau  ai ros ceva, caietele domului jurnalist?

După un timp, cei doi în bucătăria casei lui… spaţiul era destul de mic şi inevitabil  ca cei doi  să nu se atingă spunând..,,scuze”. Mai degrabă era ca o invitaţie a începerii unui joc, pe care amândoi îl aşteptau de mult timp. Ea un pic tristă….se uită la el spunând:

 

– Hai, mai durează mult, sefu’ prepararea? e deja ora 22, iar eu  chiar am  de lucru. După câte evenimente am îndurat în ultimile zile, sper măcar să am parte, de această cină romantică. Nu ştiam că ştii să faci atâtea lucruri…

 

-Ei, ei…. şi  câte pot face, încă nu ai văzut nimic draga de tine…

-Acum, Teo,  mai bine spune ce simti tu.  Este important pentru mine să te cunosc mai bine. Ar fi cazul  să-ţi deschizi  sufletul.

– Mă simt minunat…..ca de obicei…merci, e foarte drăguţ din partea ta!!

-Sunt o draguţă, doar!

-Nu eşti doar o drăguţă si apreciez ,,ta gentillesse”. Ştii… e rar când eu nu sunt în formă.

– Hmmm… asta este foooaaarrtteee bine!

-Ce este femeia în viziunea ta? e important să-mi spui, asezandu-se la barul din bucătărie, ținându-și mâinile sub bărbie.

 

-Cel mai frumos şi mai preţios “chose” în sensul ontologic!!  este centrul preocuparilor mele afective! ah! e bine, ai mai crescut de săptamana trecută!! vezi dacă o ţii în ritmul ăsta, repede mă depăşeşti şi te scap din…vedere!!

 

(dacă fac o greşeală imensă cu ea…?? o fata corectă, iar eu o duc pe căi greşite!)

Teo scoate pizza din cuptor si o aseaza pe farfurii. Ada se si repede si ia o bucata fierbinte.

-Hai, fii serios, Teo! Pizza….quatro stagionni…foarte bună, era mai bună dacă o preparai chiar tu…. credeai că mă poţi păcăli?hm! spune ea cu gura plină de pizza.

 

– Mă bucur că-ţi place, şi o sărută pe frunte, bătând-o uşor pe creştet  ca pe un căţel.

 

El se aşează  lângă ea. Pentru prima dată în tot acest timp a văzut-o altfel. Părul lung negru îi accentua trăsăturile feţei: ochii mari  de culuoarea cognacului si bine rimelaţi, rară culoare, iar buzele tot timpul pictate în roşu aprins. Era chiar frumoasă Ada…ca o Gioconda, dar nebună, plină de viaţă. Şi nu mai vorbim de ,,minunile” , care se aflau în toată fiinţa ei… Pe cât de fină pe atât de băieţoi şi gata de război mereu, pentru a apăra dreptatea. Pentru prima dată a văzut o femeie ,,fatală”.  Ochii lui erau opriţi asupra sânului ei.

 

-Pământul, aici superman! Revino pe pământ dragule, trecându-şi mâna dreaptă prin faţa ochilor lui.

 

– Off, eram cam departe…

 

-Da, am văzut, dincolo de bluza mea.

 

– Ada şi dacă te- aş vedea  nud,  te-aş privi ca pe o operă de artă, ca  pe opera cea mai reuşită a lui Dumnezeu!

 

-Hai, nu exagera… mă faci să roşesc. E cazul să plec acasă. Vorbim mâine.

 

-Te duc eu.

 

-Nu te deranja, iau un taxi… O seară buna Teo  şi…. merci pentru cină.

 

-Dar nu înţeleg de ce te porţi aşa, nu am făcut nimic rău! Mereu fugi de mine!…

 

În acest timp a sunat telefonul ei.

 

-Alo…