Surfing Silence

Surfing  Silence

Daniela Voicu

În fiecare zi este un loc pentru o alta zi

Pentru ieri , pentru  azi….

Aşteptăm să respirăm  un parfum

Fără praf şi fum, în zonele  de aer  delimitate .

Suntem într-o clepsidră  care curge  cu suflete

Unul câte unul

În eter.

Ne facem loc, ne zbatem să prindem un loc mai în faţă,

Sau ne agăţăm de orice scuză pe care o transformăm

Într-o  scară,

Să mai urcăm doi paşi sau  trei peste cadavrele dorinţelor noastre,

Dar  cădem în abis plutind pe  nimbus ca nişte semizei

Ghidându-ne după unicul curcubeu  de  harpe

Şi melodii divine…

Ne trezim apoi din visarea la o constituţie democratică

Ale drepturilor  sufletului  din aceasta clepsidră:

Am dreptul să visez la libertatea mea…

Am dreptul să traiesc etern….

 

Viaţa, ca o adiere de vânt ce palpită în plămânii noştri,

Respirând  rar, des, des…rar….urlă…

Vrea mereu să evadeze în alt trup sau spaţiu,

Tăcerea  umplând locul liber dintre suflet şi noi….

Sufletul se rupe şi dispare, când vrea, fără să dea notă explicativă.

Ramâne doar tăcerea,

Ca o trecere peste tot vine, ca ultimul val uriaş, să ne  mântuie…

Se retrage apoi rămânând urma unei clepsidre

Undeva …

Cine îşi va mai aminti?

21 november 2009

Anunțuri

10 răspunsuri to “Surfing Silence”

  1. nu mi-as dori nimic mai mult
    decat in fiecare seara sa pot privi ochisorii tai scumpi si
    sa imi dezmierd sufletul cu vocea ta minunata
    te sarut mult
    si iti doresc multa, multa sanatate
    scumpa Daniela

  2. Tutu Ionela Says:

    sunt fericita cand citesc cateva randuri….
    observ de fiecare data maturitatea si sudoarea cautarilor tale…
    ma bucur ca existi printre muritori…

  3. georgescu razvan Says:

    un mod simplu si eficient de exprimare este cuvantul dar atunci cand iti dezvelesti sufletul in cuvinte sincere e un lucru minunat

  4. „Viata noastra unde e?”
    Da, e tipat, e planset, e murmur de aer poemul tau. Urla-te in versuri, Da…., si traieste-ti mainele. Nu aerul delimitat ne salveaza, ci buzele noastre rostitoare de logos. Trupul nostru care, prea agatat de pamant, nu poate atinge cerul.
    Da, ce fiinte mai suntem si noi: grele de nisip si de dorinte arzande, de instincte atavice, visand imbratisari ametitoare, irepetabile, ca o clepsidra care curge… Panta Rhei, Da… Panta Rhei…

    L.

  5. Am citit versurile si cred ca ai talent. Astept sa citesc mai multe. Am cativa elevi care scriu bine si au publicat deja o placheta de versuri. Succes! Gabriela

  6. Mangaiere a sufletului e versul tau, zambet incondeiat in privirea cititorului insetat de cuvinte blande rostite in zori,pe inserat si sub clar de luna.

  7. flaviafelix Says:

    Thank you Jill! Hugs!

  8. flaviafelix Says:

    Thank you so much!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: